Dacă ai întrebări referitoare la amenzile rutiere, te rugăm să contactezi Serviciul Tehnologii Informaționale al MAI

Contravenții și amenzi în domeniul circulației rutiere pentru anul 2025

Articolul Încălcarea Suma amenzii (MDL) / Puncte de penalizare
228.1

Exploatarea vehiculelor cu defecte tehnice în sistemul de frînare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare, exploatarea vehiculelor reutilate fără autorizaţia de rigoare

avertisment

sau amendă de la 9 la 12 u.c.
(450 – 600 lei)

228.2

Exploatarea vehiculelor cu defecte tehnice interzisă prin regulile de circulaţie rutieră, cu excepţia vehiculelor avînd defectele menţionate la alin.(1), precum şi amplasarea neautorizată pe vehicule a publicităţii

amendă de la 3 la 6 u.c.
(150 – 300 lei)

228.3

Exploatarea vehiculelor cu volanul amplasat pe partea dreaptă a axei longitudinale, dacă acestea nu corespund cerințelor prevăzute în Regulamentul circulației rutiere, cu e

amendă de la 9 la 15 u.c.
(450 – 750 lei)

aplicarea a 3 puncte de penalizare.

228.3(1)

Exploatarea vehiculului ale cărui dispozitive de iluminare sînt echipate cu lămpi care nu corespund modelului prevăzut prin construcţie

amendă de la 20 la 25 de u.c.
(1000 – 1250 lei)

cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.

228.4

Admiterea în circulație a vehiculelor a căror stare tehnică nu corespunde normelor tehnice sau ecologice, precum şi a celor care nu sînt înmatriculate ori care nu au fost supuse controlului tehnic de stat, de către persoanele responsabile de exploatarea şi starea tehnică a vehiculelor

amendă de la 60 la 90 de u.c.
(3000 – 4500 lei) aplicată persoanei cu funcție de răspundere cu sau fără privarea de dreptul de a deține anumite funcții pe un termen de la 3 luni la un an, cu amendă de la 90 la 150 de u.c.
(4500 – 7500 lei) aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

228 (5)

Exploatarea vehiculelor echipate cu dispozitive speciale de semnalizare luminoasă şi/sau sonoră fără autorizație

amendă de la 42 la 72 de u.c.
(2100 – 3600 lei)

aplicarea a 5 puncte de penalizare

sau cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.

228 (6)

Deținerea, montarea sau exploatarea dispozitivelor care detectează semnalele mijloacelor de determinare a vitezei de deplasare a vehiculelor sau perturbă funcționarea normală a acestora

avertisment

sau amendă de la 12 la 24 de u.c.
(600 – 1200 lei)

aplicarea a 3 puncte de penalizare.

228 (7)

Exploatarea vehiculelor cu parbrizul sau cu suprafețele de geam ale portierelor din față umbrite ori pe care sînt amplasate diferite obiecte, care diminuează cîmpul vizual al conducătorului, contrar prevederilor Regulamentului circulației rutiere

amendă de la 12 la 24 de u.c.
(600 – 1200 lei)

aplicarea a 3 puncte de penalizare.

228 (8)

Exploatarea vehiculului utilat cu sistem de alimentare cu gaze la care este expirat termenul de testare periodică a rezervoarelor pentru gaze sau numărul acestora nu corespunde normelor tehnice

avertisment

sau amendă de la 9 la 12 u.c.
(450 – 600 lei)

228 – 1

Fraudarea datelor odometrului la orice tip de vehicul

amendă de la 60 la 90 de u.c.
(3000 – 4500 lei) aplicată p.f.,

amendă de la 90 la 150 de u.c.
(4500 – 7500 lei) aplicată p.j.

229 (1)

Încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat a vehiculelor

avertisment

sau amendă de la 6 la 12 u.c..
(300 – 600 lei)

229 (2)

Conducerea unui vehicul care nu a fost înmatriculat în modul stabilit

avertisment

sau amendă de la 9 la 12 u.c..
(450 – 600 lei)

229 (2-1)

Conducerea unui vehicul care nu a fost supus inspecției tehnice periodice

amendă de la 9 la 12 u.c.
(450 – 600 lei)

229 (3)

Exploatarea unui vehicul fără a deține polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pe suport de hârtie sau în format electronic ori în lipsa datelor accesate din sistemul informațional unic aferent asigurării obligatorii de răspundere civilă auto

amendă de la 30 la 60 de u.c.
(1500 – 3000 lei)

aplicarea a 3 puncte de penalizare.

230 (1)

Conducerea unui vehicul având numărul de înmatriculare indescifrabil sau având placa cu număr de înmatriculare amplasată cu încălcarea standardului

avertisment

sau amendă de la 9 la 12 u.c..
(450 – 600 lei)

230 (1-1)

Conducerea unui vehicul având numărul de înmatriculare camuflat sau nestandardizat

amendă de la 9 la 12 u.c.
(450 – 600 lei)

cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.

230 (2)

Conducerea unui vehicul fără număr de înmatriculare

avertisment

sau amendă de la 15 la 18 u.c.
(750 – 900 lei)

cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.

230 (3)

Conducerea unui vehicul cu un număr de înmatriculare fals sau neatribuit acestuia de autoritatea competent

amendă de la 12 la 18 u.c.
(600 – 900 lei)

cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de un an.

230 (3-1)

Amplasarea ilegală pe vehicul a unui număr de înmatriculare fals sau neatribuit acestuia de autoritatea competentă sau deţinerea unui vehicul cu un astfel de număr

amendă de la 15 la 20 de u.c.
(750 – 1000 lei)

230 (4)

Nesemnalizarea vehiculului cu semnul distinctiv, conform prevederilor Regulamentului circulației rutiere, nerespectarea exigențelor de folosire a dispozitivelor de iluminat pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă

avertisment

sau amendă de la 9 la 12 u.c.
(450 – 600 lei)

cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.

230 (4-1)

Neconectarea în faruri a luminii de întâlnire sau a luminii de deplasare pe timp de zi, conform prevederilor Regulamentului circulației rutiere

avertisment

sau amendă de la 6 la 9 u.c..
(300 – 450 lei)

230 (5)

Nemenţinerea în stare curată a dispozitivelor de iluminare, de semnalizare, a numărului de înmatriculare, a seturilor reflectorizante, a sticlelor de la portierele din faţă şi a parbrizului vehiculului

avertisment

sau amendă de la 1 la 2 u.c..
(50 – 100 lei)

231 (1)

Conducerea vehiculului deținând dreptul de a conduce vehicule pentru o categorie necorespunzătoare

amendă de la 18 la 30 de u.c.
(900 – 1500 lei)

231 (2)

Conducerea vehiculului fără deținerea dreptului de a conduce vehicule (cu excepţia conducerii în cazul instruirii, în prezenţa instructorului) sau conducerea în decursul termenului de aplicare a măsurii de siguranţă privind suspendarea dreptului de a conduce vehicule

amendă de la 30 la 60 de u.c.
(1500 – 3000 lei)

231 (4)

Predarea conducerii vehiculului către o persoană care nu deține dreptul de a conduce vehicule (cu excepţia instruirii, în prezenţa instructorului), care este privată de dreptul de a conduce vehicule, căreia îi este suspendată exercitarea dreptului special de a conduce vehicule sau care deține dreptul de a conduce vehicule pentru o categorie necorespunzătoare

amendă de la 60 la 90 de u.c.
(3000 – 4500 lei)

231 (6)

Conducerea vehiculului de către o persoană al cărei drept de a conduce vehicule este anulat, care este privată de dreptul de a conduce vehicule sau căreia îi este suspendată exercitarea dreptului special de a conduce vehicule

amendă de la 240 la 300 de u.c.
(12000 – 15000 lei)

sau muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 40 la 60 de ore,

sau arest contravențional pe un termen de 15 zile.

231-1

Conducerea vehiculului cu număr de înmatriculare eliberat în unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului sau municipiul Bender ori cu număr de înmatriculare neutru de către o persoană care are domiciliul în altă localitate decît localitățile din stînga Nistrului, municipiul Bender ori localitățile Gîsca, Chițcani, Zahorna, Merenești și Cremenciug din raionul Căușeni

amendă de la 60 la 90 de u.c.
(3000 – 4500 lei)
cu aplicarea a 5 puncte de penalizare, p.f.,

amendă de la 90 la 150 de u.c.
(4500 – 7500 lei), aplicată la p.j., cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

231-2 (1)

Efectuarea instruirii practice a candidaților la conducători de autovehicule pe terenuri care nu corespund condițiilor stabilite de Legea nr. 131/2007 privind siguranța traficului rutier sau pe drumurile publice pe itinerare nedeclarate în dosarul de notificare ori pe itinerare necoordonate cu poliția

amendă de la 20 la 25 de u.c.
(1000 – 1250 lei) aplicată p.f.,

amendă de la 35 la 50 de u.c.
(1750 – 2500 lei) aplicată p.j..

231-2 (2)

Efectuarea instruirii practice de către o persoană care nu este atestată profesional pentru a desfășura această activitate

amendă de la 30 la 40 de u.c.
(1500 – 2000 lei) aplicată p.f.,

amendă de la 50 la 70 de u.c.
(1500 – 2000 lei) aplicată p.j.

232 (1)

Conducerea vehiculului de către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere eliberat de autoritățile altor state sau actul de înmatriculare de stat a vehiculului, sau poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă

amendă de la 30 la 60 u.c.
(1500 – 3000 lei)

232 (2)

Predarea conducerii vehiculului către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere eliberat de autoritățile altor state

amendă de la 3 la 6 u.c.
(150 – 300 lei)

232-1

Conducerea vehiculului destinat persoanei cu dizabilități ale aparatului locomotor, importat în condițiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, de către o persoană care nu are asupra sa certificatul confirmativ privind abilitarea cu atribuții de însoțire/îngrijire a persoanei cu dizabilități locomotorii, care confirmă dreptul de a conduce sau de a folosi vehiculul

amendă de la 60 la 90 de u.c.
(3000 – 4500 lei)

232-2

Conducerea vehiculului importat în condițiile Legii nr. 248/2022 de către o persoană care nu are dreptul de a conduce acest vehicul

amendă de la 60 la 90 de u.c.
(3 000 – 4 500 lei)

233 (1)

Conducerea autovehiculului de către o persoană care are o concentrație de alcool în sânge ce depășește 0,3 g/l sau de vapori de alcool în aerul expirat ce depășește 0,15 mg/l, dacă fapta nu constituie infracțiune

amendă de la 700 la 1000 de u.c.
(35 000 – 50 000 lei)

sau arest contravențional de la 10 la 15 zile,

în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 3 ani.

233 (2)

Predarea cu bună-știință a conducerii autovehiculului către o persoană care se află în starea menționată la alin. (1)

amendă de la 700 la 1000 de u.c.
(35 000 – 50 000 lei)

sau arest contravențional de la 10 la 15 zile,

în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 3 ani.

233 (3)

Conducerea vehiculului, altul decât cel prevăzut la alin. (1), de către o persoană care are o concentrație de alcool în sânge ce depășește 0,3 g/l sau de vapori de alcool în aerul expirat ce depășește 0,15 mg/l, dacă fapta nu constituie infracțiune

amendă de la 100 la 250 de u.c.
(5 000 – 12 500 lei)

arest contravențional de la 10 la 15 zile.

233 (4)

Acțiunile prevăzute la alin. (1) și (2) săvârșite de către o persoană care nu deține dreptul de a conduce autovehicule sau care este privată de dreptul de a conduce autovehicule ori în privința căreia a fost anulat dreptul de a conduce autovehicule, dacă fapta nu constituie infracțiune

amendă de la 800 la 1300 de u.c.
(40 000 – 65 000 lei)

sau arest contravențional de la 10 la 15 zile.

234

Necomunicarea de către proprietarul sau mandatarul (utilizatorul) vehiculului, la solicitarea poliţiei, în condițiile art. 4431, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat conducerea sau comunicarea cu bună ştiinţă de date eronate privind identitatea acestei persoane

amendă de la 80 la 140 de u.c.
(4 000-7 000 lei) aplicată persoanei cu funcție de răspundere,

amendă de la 240 la 300 de u.c.
(12 000 – 15 000 lei) aplicată persoanei juridice.

235 (1)

Încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a vestei de protecție-avertizare fluorescent-reflectorizantă, a sistemului de reținere pentru copii şi a căştii de protecţie a motociclistului

amendă de la 9 la 12 u.c.
(450 – 600 lei)

aplicarea a 3 puncte de penalizare.

235 (2)

Utilizarea contrar prevederilor Regulamentului circulaţiei rutiere a echipamentelor terminale de comunicaţii electronice mobile în timpul conducerii vehiculului

amendă de la 9 la 12 u.c.
(450 – 600 lei)

aplicarea a 3 puncte de penalizare.

235-1

Transportarea copiilor cu vîrsta de pînă la 12 ani contrar prevederilor Regulamentului circulaţiei rutiere

amendă de la 12 la 24 de u.c.
(600 – 1200 lei)

aplicarea a 2 puncte de penalizare.

236 (1)

Depășirea vitezei de circulație stabilite pe sectorul respectiv de drum de la 10 la 20 km/oră

amendă de la 12 la 18 u.c.
(600 – 900 lei)

aplicarea a 3 puncte de penalizare.

236 (2)

Depășirea vitezei de circulație stabilite pe sectorul respectiv de drum de la 20 la 40 km/oră

amendă de la 18 la 24 de u.c.
(900 – 1200 lei)

aplicarea a 4 puncte de penalizare.

236 (3)

Depășirea vitezei de circulație stabilite pe sectorul respectiv de drum de la 40 la 60 km/oră

amendă de la 30 la 36 de u.c.
(1500 – 1800 lei)

aplicarea a 5 puncte de penalizare.

236 (4)

Depășirea vitezei de circulație stabilite pe sectorul respectiv de drum de la 60 la 80 km/oră

amendă de la 45 la 50 de u.c.
(2250 – 2500 lei)

cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 30 la 45 de zile.

236 (5)

Depășirea vitezei de circulație stabilite pe sectorul respectiv de drum mai mult de 80 km/oră

amendă de la 75 la 100 de u.c.
(3750 – 5000 lei)

cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 60 la 90 de zile.

236 (6)

Depășirea repetată a vitezei de circulație stabilite la alin. (4), în cursul aceluiași an

amendă de la 100 la 150 de u.c.
(5000 – 7500 lei)

cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 90 la 120 de zile.

236 (7)

Depășirea repetată a vitezei de circulație stabilite la alin. (5), în cursul aceluiași an

amendă de la 150 la 200 de u.c.
(7500 – 10000 lei)

cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 120 la 180 de zile.

237 (1)

Traversarea de către conducătorul de vehicul a liniei de cale ferată în afara pasajului de nivel

amendă de la 60 la 75 de u.c.
(3000 – 3750 lei)

sau muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 20 la 30 de ore,

sau arest contravenţional pe un termen de 15 zile,

în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de 6 luni.

237 (2)

Încălcarea de către conducătorul de vehicul a regulilor de traversare a liniei de cale ferată prin pasajul de nivel

amendă de la 60 la 75 u.c.
(3000 – 3750 lei)

sau muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 30 la 40 de ore,

sau arest contravenţional pe un termen de 15 zile,

în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de un an.

237 (3)

Încălcarea de către conducătorul de vehicul a dispoziţiilor alin. (1) şi (2), care a generat riscul producerii unui accident de circulaţie

amendă de la 75 la 90 de u.c.
(3750 – 4500 lei)

sau muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 40 la 60 de ore,

sau arest contravenţional pe un termen de 15 zile,

în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani.

238 (1)

Oprirea în locuri interzise

avertisment

sau amendă de la 3 la 6 u.c.
(150 – 300 lei)

238 (2)

Staţionarea sau parcarea în locuri interzise

amendă de la 18 la 30 de u.c.
(900 – 1500 lei)

238 (3)

Neacordarea de prioritate legală pietonilor sau cicliştilor

amendă de la 30 la 36 de u.c.
(1500 – 1800 lei)

aplicarea a 5 puncte de penalizare.

238 (3-1)

Acțiunile specificate la alin. (3), săvârșite repetat în cursul aceluiași an

amendă de la 45 la 50 de u.c.
(2250 -2500 lei)

cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 45 de zile.

238 (4)

Încălcarea de către conducătorul de vehicul a dispoziţiilor prevăzute la alin.(1)–(3) care a generat o situaţie de accident de circulaţie

amendă de la 25 la 40 de u.c.
(1250 – 2000 lei)

sau privarea dreptului de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.

239 (1)

Nerespectarea regulilor de circulaţie în zonele rezidenţiale sau pietonale

amendă de la 3 la 6 u.c.
(150 – 300 lei)

aplicarea a 2 puncte de penalizare.

239 (2)

Încălcarea de către conducătorul de vehicul a dispoziţiilor alin.(1) care a generat o situaţie de accident de circulaţie sau care a împiedicat ori a intimidat circulaţia regulamentară a pietonilor sau a cicliştilor

amendă de la 30 la 50 de u.c.
(1500 – 2500 lei)

cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.

240 (1)

Nerespectarea de către conducătorul vehiculului a indicatoarelor rutiere de prioritate, a indicatoarelor de interzicere și de sens obligatoriu, a marcajului de pe partea carosabilă a drumului privind acordarea dreptului prioritar de circulație și a celui destinat vehiculelor de rută

avertisment

sau amendă de la 10 la 12 u.c.
(500 – 600 lei)

aplicarea a 2 puncte de penalizare.

240 (1-1)

Nerespectarea regulilor de circulație privind începerea deplasării și schimbarea direcției de mers, privind poziția pe carosabil, privind depășirea vehiculelor, privind traversarea intersecțiilor și a locurilor de oprire a transportului public, privind delimitarea benzilor de circulație pe sens opus

amendă de la 12 la 15 u.c.
(600 – 750 lei)

240 (1-2)

Nerespectarea regulilor de circulație privind remorcarea vehiculelor, privind transportul persoanelor și al încărcăturilor sau privind instruirea în conducerea vehiculului

amendă de la 15 la 18 u.c.
(750 – 900 lei)

aplicarea a 2 puncte de penalizare.

240 (2)

Neglijarea de către conducătorul de vehicul a semnalului de interzicere al semaforului sau a gestului de interzicere al agentului de circulaţie

amendă de la 15 la 18 u.c.
(750 – 900 lei)

aplicarea a 3 puncte de penalizare.

240 (3)

Încălcarea de către conducătorul de vehicul a dispoziţiilor prevăzute la alin. (1)–(2) care a generat o situaţie de accident de circulaţie

amendă de la 42 la 60 de u.c.
(2100 – 3000 lei)

cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.

241 (1)

Neîndeplinirea de către conducătorul de vehicul a indicaţiei legale dată de agentul de circulaţie de a opri vehiculul

amendă de la 350 la 500 de u.c.
(17500 – 25000 lei)

sau muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 40 la 60 de ore,

în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 1 an.

241 (2)

Neacordarea priorităţii de trecere vehiculului cu farurile de semnalizare avînd lumina albastră sau roşie şi cu dispozitivele de semnalizare sonoră specială în funcţiune (vehicul cu regim prioritar de circulaţie)

amendă de la 15 la 18 u.c.
(750 – 900 lei)

aplicarea a 4 puncte de penalizare.

241 (3)

Încălcarea de către conducătorul de vehicul a dispoziţiilor prevăzute la alin.(1) şi (2) care a generat o situaţie de accident de circulaţie

amendă de la 30 la 42 de u.c.
(1500 – 2100 lei)

cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la un an la 3 ani.

241-1 (1)

Încălcarea de către conducătorul de vehicul a prevederilor Regulamentului circulației rutiere, săvîrşită prin manifestarea de comportament agresiv

amendă de la 30 la 40 de u.c.
(1500 – 2000 lei)
aplicarea a 5 puncte de penalizare sau muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 20 la 40 de ore,
sau arest contravenţional pe un termen de la 3 la 15 zile,
în toate cazurile cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.

241-1 (2)

Acţiunile specificate la alin. (1) săvîrșite de un grup de persoane ori săvîrsite repetat în cursul aceluiaşi an calendaristic de către o persoană sancţionată deja pentru această contravenţie sau care au generat riscul producerii unui accident de circulație

amendă de la 40 la 60 de u.c.
(2000 – 3000 lei)

cu aplicarea a 6 puncte de penalizare sau muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 40 la 60 de ore,
sau arest contravenţional pe un termen de la 15 la 30 de zile,
în toate cazurile cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la un an la 2 ani.

241-2 (1)

Încălcarea de către conducătorii de vehicule a normelor de conducere preventive conform prevederilor Legii nr.131/2007 privind siguranţa traficului rutier

amendă de la 12 la 24 de u.c.
(600 – 1200 lei)

aplicarea a 3 puncte de penalizare.

241-2 (2)

Săvîrşirea repetată a contravenţiei prevăzute la alin.(1) pe parcursul aceluiaşi an calendaristic de către o persoană sancţionată anterior, printr-o hotărîre/decizie definitivă, pentru această contravenţie

amendă de la 40 la 60 de u.c.
(2000 – 3000 lei)

aplicarea a 6 puncte de penalizare.

242 (1)

Încălcarea de către conducătorul de vehicul a regulilor de circulaţie rutieră soldată cu deteriorarea neînsemnată a vehiculelor, a încărcăturilor, a drumurilor, a instalaţiilor rutiere, a altor instalaţii sau a altor bunuri ori cu cauzarea de vătămări corporale neînsemnate victimei

amendă de la 18 la 24 de u.c.
(900 – 1200 lei)

aplicarea a 5 puncte de penalizare.

242 (2)

Încălcarea de către conducătorul de vehicul a regulilor de circulaţie rutieră soldată cu cauzarea de vătămări corporale uşoare victimei sau cu deteriorarea considerabilă a vehiculelor, a încărcăturilor, a drumurilor, a instalaţiilor rutiere, a altor instalaţii sau a altor bunuri

amendă de la 24 la 30 de u.c.
(1200 – 1500 lei)

aplicarea a 6 puncte de penalizare.

243 (1)

Părăsirea de către persoana implicată în accident rutier a locului în care s-a produs accidentul ce a cauzat consecinţele prevăzute la art.242 alin.(1), dacă fapta nu constituie infracţiune, cu excepția accidentului rutier documentat prin procedura de constatare amiabilă a accidentului, prevăzută de Legea nr. 414/2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de vehicule

amendă de la 40 la 50 de u.c.
(2000 – 2500 lei)

sau privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 1 an,

sau muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 20 la 40 de ore,

sau arest contravenţional pe un termen de la 7 la 10 zile.

243 (2)

Părăsirea de către persoana implicată în accident rutier a locului în care s-a produs accidentul ce a cauzat consecinţele prevăzute la art.242 alin.(2), dacă fapta nu constituie infracţiune, cu excepția accidentului rutier documentat prin procedura de constatare amiabilă a accidentului, prevăzută de Legea nr. 414/2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de vehicule

amendă de la 50 la 100 de u.c.
(2500 – 5000 lei)

sau privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 1 la 2 ani,

sau muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 40 la 60 de ore,

sau arest contravenţional pe un termen de la 10 la 15 zile.

243-1

Participarea conducătorilor de vehicule la deplasarea neautorizată în grup (cu excepţia coloanelor oficiale) pe drumurile publice, care a condiţionat crearea impedimentelor în circulaţia rutieră

amendă de la 45 la 60 de u.c.
(2250 – 3000 lei)

cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.

245 (1)

Ignorarea de către pietoni a semnalelor de dirijare a traficului rutier, traversarea părţii carosabile a drumului sau deplasarea pe ea în locuri neindicate, nerespectarea indicatoarelor rutiere de prioritate, a indicatoarelor de interdicţie şi de sens obligatoriu, a regulilor de deplasare pe drumuri a motocicliştilor, conducătorilor de ciclomotoare, bicicliştilor, vizitiilor şi a altor persoane care se folosesc de drum

avertisment

sau amendă de la 6 la 9 u.c.
(300 – 450 lei)

245 (1-1)

Ignorarea de către pietoni a semnalelor luminoase şi sonore ale vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie

amendă de la 3 la 6 u.c.
(150 – 300 lei)

245 (2)

Încălcarea regulilor de circulaţie, de către persoanele indicate la alin.(1) şi (11), care a generat o situaţie de accident de circulaţie

amendă de la 9 la 12 u.c.
(450 – 600 lei)

245 (3)

Deplasarea pe drumuri a motocicliştilor, conducătorilor de ciclomotoare, bicicliştilor şi vizitiilor în timp ce desfăşoară activităţi ce le distrag atenţia, activităţi manifestate inclusiv prin folosirea echipamentelor terminale de comunicaţii electronice mobile

amendă de la 3 la 6 u.c.
(150 – 300 lei)

245 (4)

Săvîrşirea repetată a contravenţiilor prevăzute la alin.(1), (3) şi (4) pe parcursul aceluiaşi an calendaristic de către o persoană sancţionată anterior, printr-o hotărîre/decizie definitivă, pentru această contravenţie

amendă de la 9 la 12 u.c.
(450 – 600 lei)